E iarnă şi e cald.
Ca o toamnă târzie mă acoperă natura. E aproape de Crăciun...privesc soarele, simt aerul, ştiu că ninge alb undeva. Întotdeauna am privit ninsoarea ca pe o purificare, imacularea albului ei peste toate mă trimitea cu gândul la curăţenia şi limpezirea pe care cerul ni le oferea.
Acum în mine stă să ningă cu fulgi pufoşi, strălucitori. Aşteaptă să termin curăţenia...
***
***
Mereu m-a surprins imensa linişte care există în natură în clipa dinainte să ningă. E ca şi cum cerul ne-ar atrage atenţia asupra miracolului ce se va produce. În ultimele zile simt o linişte asemănătoare, care ieri mi-a spus că mai am de făcut ceva important, ca înainte de orice început: că e necesar ca în tăcerea din mine să las fulgii să vină în iertări.
Cum să cer iertare şi ce să iert, am întrebat?
Ştii tristeţea?
Da...
Gândeşte-te la ea, de câte ori te-a însoţit au fost tot atâtea clipe ce se voiau iertate.
Tristeţea? o credeam inamică.. .şi de fapt a fost prietena mea; ea îmi arăta de câte ori rătăceam calea.
Aşadar, să ningă:
Iert toate lacrimile şi durerile: au fost cecitatea perspectivei de atunci.
Iert toate gesturile şi visele aşteptate care nu s-au împlinit: au fost doar lipsă de realism.
Iert toate laşităţile celorlalţi: au fost lipsa mea de determinare.
Iert toate gesturile şi faptele pe care am ezitat să le fac, chiar când îmi doream.
Iert toate răspunsurile pe care nu le-am dat, toate promisiunile pe care nu le-am respectat, toate dorinţele de care am uitat.
Iert toate gesturile pe care le-am făcut şi de care nu am fost mândră, tot ce am dus până la capăt deşi nu voiam.
Iert toate câte mi-au adus tristeţea: ele au fost şlefuiri de care nu eram conştientă.
Iert şi cer iertare pentru toate gândurile care au creat presiune în mine şi în ceilalţi.
Iert şi cer iertare pentru nepăsare.
Iert şi cer iertare pentru la netimp.
Iert şi cer iertare pentru toate enumerate şi încă în plus.
E iarnă şi e cald.
Ninge dumnezeieşte!