Adeseori privirile îmi alunecă pe luciul vreunei ape și o mângâi pe suprafața ei cât o pot imagina. Sunt ape învolburate, rapide sau tulburi, alteori privesc ape calme, limpezi și lucioase. Am observat că în apele agitate cu greu se oglindește ceva, doar soarele când strălucește puternic reușește să creeze tabloul miliardelor de solzi lucioși ce îmbracă undele. Apele calme și limpezi însă, oglindesc până la detaliu ceea ce se uită la ele, ceea ce este în apropierea lor. În oglinda lor se vede totul exact cum este și tot privind lumea nou creată nu mai știi care e originalul, care e oglindirea.
***
Poate că așa se întâmplă și cu sufletele oamenilor. Atunci când un suflet este agitat, tulbure, doar lumina arzătoare a divinului poate crea sclipiri în el, dar dacă un suflet a ajuns să fie liniștit, limpede în preajma lui rămâi doar tu și te vezi pe tine așa cum ești. Dacă și tu ești limpede ar fi ca și cum cerul albastru senin și apa albastră limpede, calmă și liniștită s-ar întâlni. Ar fi ca și când cerul și apa s-ar reflecta reciproc, sau ca și cum ar fi una și unul de la un capăt la altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu