duminică, 5 noiembrie 2017

Alb satinat

Știi toate acele clipe când simțeai că îți sunt departe și de neînțeles... când credeai că rănesc fără să simt ce fac ci poate din inconștiență ori cu o anume plăcere viciată. Lasă-mă să îți spun că în sufletul meu există un câine mare, alb și bun, cu blana satinată. Pe când era cățeluș era foarte vesel, cald și plin de energie zglobie. Se ducea către mâinile întinse spre mângâiere și se bucura de fiecare dată când simțea căldura palmelor pe frunte, pe cap, pe urechi, pe grumaz. Apoi aceleași mâini au lovit, au pălmuit, aceeași ochi ce priveau cu drag au devenit fulgerători, tăioși, au sfâșiat. Cățelușul din inimă a fost nevoit să învețe că ceea ce azi te face să urci pe culmi nebănuite, mâine te doboară brusc, fără vreun avertisment. Nu a știut cum să interpreteze, nu a avut unde să se ducă și a învățat să se vindece singur cum a putut. Uneori și-a ignorat rănile până ce unele  au devenit invizibile, pe altele a putut să le vindece, în locul altora a reușit să pună blăniță nouă  dar în mod inexplicabil, undeva în sânge a început să curgă o nouă informație: orice mână care îți oferă mângâiere poate să te usture fără motiv, aceeași privire care se uită cald la tine poate să îți taie respirația mai apoi cu un fulger de gheață.  Și culmea, tot ce a venit mai apoi în viață nu a putut șterge această informație din venele sale. Undeva în pliurile de suflet rămase pure, când se retrăgea după o nouă confirmare a loviturilor, regăsea speranța unei altfel de trăiri: acel miracolul al întâlnirii mîinilor care vor ști doar să mângâie, al privirii care va rămâne mereu caldă și bună. 

Ei bine, în toate acele clipe când simțeai că mă port ciudat se rupea brusc și fără vreo atenționare coaja de pe una din rănile rămase vii... durerea ascuțită mă făce uneori să vorbesc aiurea, fără vreun motiv logic, mult și dezlânat ca să nu mă opresc nici măcar o clipă să văd rana aia mult prea dureroasă...alteori mă ducea în cea mai profundă muțenie. Ba în unele momente, chiar și când totul era cald și frumos, mă străbătea teama lui ce va urma după acea frumusețe neașteptată. 

Sunt momente când în preajma  iubirii  totul e atât de perfect încât încă  doare tot ce nu a mers până atunci.  




Niciun comentariu: